Descriere
Ce mă bucur că ești aici!
Dacă ai ajuns până în acest punct înseamnă că îți pasă de tine și vrei să înveți cât mai multe despre corpul tău și implicit cele 5 simțuri prin care experimentăm viața.
Va fi o călătorie de 8 săptămâni în care te vei descoperi complet! Vei afla lucruri la care nici nu te-ai gândit vreodată, vei învăța obiceiuri care poate îți vor schimba viața și perspectiva asupra lucrurilor banale din viața de zi cu zi.
Vei lua parte la experiențe ce la prima vedere par simple, dar care conștientizate ne pot da sens. Multe întrebări ce probabil le-ai avut și tu zilnic, acum își vor găsi răspunsul.
Câteva întrebări despre reacțile corpului tău la care vei găsi răspuns în acest curs:
— Cum poți vedea cu claritate lucrurile din viața ta?
— De ce câteodată preferi gustul dulce, alteori sărat sau acru și cum îți schimba acestea starea?
— Cum folosești mirosul și respirația pentru a te ancora în prezent?
— Cum fiecare atingere îți schimba starea emoțională și fiziologică?
— Cât de puternică e puterea cuvântului și vibrația care se aude dincolo de cuvinte?
Noi vom fi aici alături de tine în caz de ai orice întrebări pe parcursul celor 49 zile, de asemenea vei avea parte de exerciții de practică și de suport de curs ca toata experiența ta să fie cât mai completă și mai ușor de înțeles.
Plata se poate face în două moduri, primul mod ar fi plata integrala a sumei de 925 de lei sau poți achita un avans de 525 lei iar restul bănuților în primele patru săptămâni din curs. Cum îți este mai bine ție.