India

India

India și întoarcerea la sine

Un călător prin lume care își dorește acces la spiritualitate, va trece la un moment dat în pelerinajele sale prin mama India.
Și eu ca și alți călători deschiși înspre cunoașterea adevărată, am fost marcată de ghat-urile de pe malul Gangelui din Varanasi, unde am simțit o emoție imensă privind oamenii cum se vindecă prin credință și prin devoțiune. De la vizitarea copacului unde s-a iluminat Buddha, în Bodhgaya la Patna, în zona Darjeeling unde am vizitat prima fermă cu plantații de ceai, magia existenței m-a cuprins intens și mi-am propus să o împart și cu tine.
Accesul la cunoașterea spirituală este o decizie. Iar eu m-am decis că toate aceste mistere superbe ale vieții trebuie explorate din plin pentru a deveni ființe complete. Și pentru că în acest pelerinaj nu avea cum să lipsească o vizită în cel mai mare centru yoga din lume, am aterizat în Rishikesh, locul cu nenumărate temple și ashramuri yoghine, unde legătura dintre alimentație și practică este adusă pentru a fi integrată de către oameni din toată lume.Sper ca acest pelerinaj prin India să devină o obișnuință, pentru a ne bucura împreună de această energie cu totul specială.
O altă călătorie care m-a marcat profund a fost un retreat de yoga în Sri Lanka, unde am accesat energia maeștrilor alchimiști siddha, am vizitat celebra comunitate spirituală de la Auroville din India unde membrii săi își cultivă singuri plantele pentru hrană, am vizitat locul unde s-a filmat Life of Pi, la Poundichery Bay și mai ales, locul unde a meditat și trăit un mare maestru yogin, Ramana Maharishi.
Toate aceste minuni ale lumii, in forma în care o căutam, mi-au adus la alt nivel pasiunea pentru conceptul de nutriție conștientă. Odată cu aceste călătorii prin India și Sri Lanka, am învățat ce înseamnă să faci lucrurile cu credință și devoțiune, din respect pentru ființele divine care suntem cu toții. Drumul către lumină începe odată cu ieșirea din zona de confort. Sunt aici pentru a-ți fi ghid în primii pași.
a

Acum ești mai aproape de oaza ta de relaxare și armonizare cu hrana

Nutriție Conștientă

str. Splaiul General Praporgescu nr. 27

Arad

Romania

+40 755 789 037
mindful.eating.romania@gmail.com